Detalii eveniment / anunț

EVENIMENTE

joi, 27 oct. 2022

Raliul Brașovului 2022 - Ediția 51

Raliul Brașovului 2022 - Ediția 51

𝐑𝐚𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟐 – 𝐄𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝟓𝟏 este transmis în direct după programul din ilustrația afișată.
Datorită desfășurării competiției vor exista restricții de circulație în Brașov vineri, 28 octombrie, între orele 17:30 și 22:30, în zona Bd. Eroilor și Piața Teatrului, pe sectorul de drum cuprins între Hotel Aro Palace și Teatrul Dramatic.
În intervalul amintit circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 34B, 36 și 41 se va face pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș, unde va fi înființată o stație temporară (în capătul străzii Vlad Țepeș) care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.
În același interval orar, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit.
𝐑𝐚𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 – 𝐄𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝟓𝟏 este un eveniment organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov și cofinanțat de Primăria Municipiului Braşov.